Din timpuri stravechi si pina astazi, Atlantida, misterioasa insula inghitita de ape, a incitat imaginatia oamenilor de stiinta, a pictorilor, a scriitorilor si a artistilor si, nu in ultimul rind, a stirnit si stirneste aprige dispute. Acestui mister i s-au consacrat numeroase articole stiintifice, sute de carti si chiar picturi. Referitor la dezastrul petrecut in Atlantida, revista franceza „Science et Vie”, a publicat numeroase articole de unde am aflat ca primele date despre misterioasa tara disparuta le avem de la marele Platon, renumitul filozof, care a trait intre anii 427 ? 347 i.H. Platon a vorbit despre Atlantida folosind insemnarile facute de Solon, din care descindea pe linie materna. Solon, om politic si reformator din Atena, a trait intre anii 635 ? 559 i.H. si a fost inclus printre „cei sapte intelepti”. El a auzit legenda cu ocazia unei calatorii in Egipt si nu a pierdut prilejul de a o nota. Doua secole mai tirziu, Platon a inclus legenda in dialogurile „Timaios” si „Criton”. In „Timaios”, marele intelept al antichitatii face o descriere incompleta a Atlantidei, in schimb, in „Criton”, ramas neterminat, reia povestirea cu mai multe amanunte. Potrivit ambelor variante, Atlantida ar fi fost o insula enorma, asezata dincolo de Coloanele lui Hercule. Atlantii aveau o imparatie puternica, care se intindea pe un teritoriu imens, pina in Egipt. Se mai spune ca Atlantida s-a scufundat din pricina unui cutremur foarte puternic, in decurs de o zi si o noapte.
Care este adevarul?
„Parintele istoriei”, Herodot, aminteste cu o jumatate de veac inaintea lui Platon, de atlanti, popor care ocupa o zona intinsa de pe continentul african, de la muntii Atlas, pina la litoralul atlantic.
In epoca Renasterii, interesul pentru tara misterioasa a crescut brusc, mai ales dupa ce dialogurile lui Platon au intrat intr-un circuit larg. Totusi, adevarata explozie s-a produs in secolul al XIX-lea, cind a inceput sa apara literatura de specialitate si au fost emise cele mai fanteziste si mai neasteptate ipoteze cu privire la locul in care s-ar fi aflat Atlantida.
Unde s-a aflat Atlantida?
Luand in calcul cele spuse de Platon, cel mai logic, Atlantida s-ar fi putut afla in Oceanul Atlantic si ar fi fost inghitita de mare in urma unui cataclism natural, de magnitudine mare. Potrivit afirmatiilor unor partizani ai acestei ipoteze, Insulele Azore, Canare si Capul Verde sint marturii ale continentului disparut, si anume virfurile de munti care au ramas deasupra nivelului marii/oceanului din cauza inaltimii lor considerabile. Cercetari geologice au infirmat aceasta ipoteza. Astfel, G.Wierth, om de stiinta, a elaborat o teorie conform careia Atlantida s-ar fi aflat in nodul Groenlandei, unde, cu peste zece milenii in urma, clima era mult mai blinda decit in zilele noastre. Wierth a afirmat ca atlantii, care au trait acolo, sint stramosii popoarelor indo-europene si chiar ai unor popoare din Africa rasariteana. Racirea brusca a climei i-a facut sa paraseasca aceasta regiune cu 8000 de ani i.H, stabilindu-se in Europa si, partial, in America. Tot dupa parerea omului de stiinta german, „stranepotii” atlantilor ar fi fost si unii eschimosi albi, ramasi pe locurile natale. Si totusi, aceasta posibila ipoteza n-a fost nici ea confirmata, din pacate, de nici o descoperire arheologica demna de luat in seama.
In Africa? Sau poate in Creta?
In anul 1910, Leo Frobenius, etnograf german, a descoperit in Nigeria, civilizatia neagra Ife si a crezut ca acolo s-a aflat Atlantida. Dupa numeroase sapaturi arheologice in Ife au fost descoperite vestigii care atesta ca este vorba de o civilizatie foarte dezvoltata. Totusi s-a lamurit ca civilizatia dateaza din secolele XII-XVI ale erei noastre. Prin urmare, nu exista nici o posibilitate ca Atlantida sa se fi aflat in Africa.
Din spusele unor autori greci se stie ca linga Coloanele lui Hercule se afla orasul Tartes, capitala unui regat prosper. Bogatia venea din minele care erau amplasate in diferite parti ale tarii si de pe urma comertului cu populatia de pe litoralul Atlanticului.
La inceputul secolul XX, ca urmare a sapaturilor facute in Creta de englezi si italieni, a fost descoperita o civilizatie necunoscuta, apartinind epocii de bronz. Arheologul Arthur John Evans a numit-o civilizatia minoica, dupa numele regelui Cretei, Minos. Evans a inceput lucrarile in luna martie a anului 1900 si la Knosos a descoperit ruinele unui palat cu fresce magnifice si opere de arta care nu semanau nici cu cele romane, nici cu cele grecesti. Sapaturile efectuate ulterior au dus la descoperirea citorva ansambluri de palate la Knosos, Feste, Fato Zacros si Malli. Aceste palate au fost construite la inceputul mileniului II i.H. si distruse intre anii 1400-1500 i.H. ca urmare a unor cutremure puternice. In urma sapaturilor si cercetarilor arheologice, geografice si oceanografice s-a descoperit ca aceasta cultura minoica a fost deosebit de dezvoltata. Disparitia civilizatiei minoice s-a datorat tot unui cataclism natural, o eruptie extrem de puternica, unica in istoria omenirii, a vulcanului din Insula Santorin din Marea Egee, care a erupt in secolul XV i.H.
Dar supozitiile nu au incetat. Enigma Atlantidei, in mod paradoxal s-a adincit in urma sapaturilor facute in insula Santorin, unde s-a dovedit ca pina la eruptia vulcanului, pe insula se afla un oras foarte mare. Santorin era una dintre Insulele Ciclode, denumirea ei antica fiind Thira, inainte numindu-se Caliste, adica „Preafrumoasa”. Eruptia vulcanului din Santorin, cu aproximativ 3500 de ani in urma, a fost confirmata si de sapaturile arheologice efectuate in anul 1967, in insula Acrotiri. Sub lava au fost descoperite circa 15 cladiri: depozite, case de locuit si alte constructii care, se pare, au fost ingropate sub cenusa cu 1500 de ani i.H.. Dupa inceperea sapaturilor in Acrotiri, in Anglia au fost publicate doua carti in care autorii sustineau ca Atlantida nu este altceva decit Creta minoica. Totusi, dupa indelungi cercetari si studii aprofundate, nici o ipoteza nu a putut fi dovedita ca fiind reala.
În epoca modernă, teoriile despre Atlantida s-au înmulţit. În ultima jumătate a secolului al XIX-lea, s-a propus existenţa unei relaţii între civilizaţiile aztecă şi maiaşă şi Atlantida.
Vezi si MOHENJO DARO – EXPLOZIE MISTERIOASA ACUM 40000 DE ANI
Ignatius L. Donnelly, membru al Congresului Statelor Unite ale Americii, autorul unei cărţi despre Atlantida.În 1882 a apărut Atlantis: the Antediluvian World (Atlantida: Lumea de dinaintea potopului) de Ignatius L. Donnelly, care a stârnit interes în problema Atlantidei. Donnelly a încercat să demonstreze că toate marile civilizaţii din antichitate aveau la origine civilizaţia neolitică a Atlantidei.
Evoluţia ştiinţei, în special ideea de deriva continentelor, a redus puternic probabilitatea existenţei în trecut a unui continent în Atlantic. Au apărut alte ipoteze, în care Atlantida era localizată în America, Caraibe, Europa de Nord, Africa sau chiar Asia.
În antichitatea greco-romană
Insule îndepărtate situate în Oceanul Atlantic apar şi la alţi autori antici, sub alte nume, fiind considerate de unii autori ca fiind unele şi aceleaşi cu insula (insulele) Atlantidei Pausanias vorbeşte despre un arhipelag aflat în Oceanul Atlantic, pe care îl numeşte Satyrida. În Moralia, Plutarh menţionează insula Ogigia înainte de care se mai găseau trei insule mari, şi dincolo de care se găsea insula continent Saturnia.. Despre Ogigia vorbeşte şi Homer în Odiseea, epopee în care acesta descrie şi insula Scheria a feacilor, care se aseamănă în unele privinţe cu Atlantida . În cântecele lui Orfeu apare menţionată insula Lictonia, distrusă de Poseidon cu o lovitură de trident. Diodor din Sicilia descrie şi el o insulă mare dincolo de Coloanele lui Heracles.
În evul mediu european
În evul mediu au existat o serie de legende despre insule misterioase în Atlantic şi tărâmuri scufundate, care, deşi nu se bazau pe relatarea lui Platon, au fost considerate de unii critici ca având aceeaşi bază istorică. Astfel, insula Avalon din legenda regelui Arthur, insulele mitice Antilia, a Sfântului Brandan sau Fortunate, Brazil, ori ţinuturile Lyonesse, Mayda, cetatea Ys au fost elemente ale unor legende medievale ce au circulat în epocă, unele fiind considerate mult timp reale. Insula Sfântului Brandan era plasată pe unele hărţi până în secolul al XVIII-lea, iar Insula Verde a bascilor s-a menţinut pe hărţile maritime engleze până în 1843.
În America
În Codexul Popul-Vuh al maiaşilor se spune că strămoşii acestora ar fi venit în trecut dintr-o ţară situată departe în răsărit. De asemenea, în Venezuela trăieşte un trib în mijlocul pădurii ecuatoriale, într-un sat numit Atlan, care păstrează amintirea unei catastrofe ce ar fi distrus patria strămoşilor lor, care era o insulă din Oceanul Atlantic. În Codexul Tira al toltecilor se menţionează mai multe râtriburi care au venit dinspre răsărit şi s-au răspândit până la Oceanul Pacific. Patria lor era o insulă muntoasă, unul ditre munţi fiind înconjurat de un zid şi de un canal, amintind astfel de descrierea lui Platon
