Acum 4.5 miliarde de ani planeta noastră semăna cu o sferă imensă de foc. De-a lungul timpului însă ea s-a răcit iar imaginea de iad s-a transformat încetul cu încetul în ceva mai familiar nouă. Pentru a înţelege mai bine cum s-a petrecut acest lucru, este util să fie cunoscute câteva noţiuni elementare despre structura pământului. Acesta prezintă un miez format din fier a cărui temperatură o atinge pe cea de la suprafaţa Soarelui, adică 6000 de grade celsius. Al doilea strat care ste lichid se numeşte manta, iar cel de al treilea strat se numeşte crustă (scoarţă) care este deosebit de subţire în comparaţie cu celelalte două straturi. Practic tot ceea ce vedem în jurul nostru se sprijină pe o „coajă de nucă” groasă de numai câţiva kilometri, restul fiind o sferă fierbinte de materie.
După răcirea scoarţei terestre, singurele suprafeţe de uscat erau cele formate de activitatea vulcanilor. În momentul de faţă planeta noastră se află într-o perioadă în care vulcanii sunt foarte liniştiţi comparativ cu activitatea lor din trecut. Faptul că aceştia au fost atât de dinamici în trecutul timpuriu al Pământului este un lucru cât se poate de pozitiv. Atunci când un vulcan erupe, în atmosferă, se eliberează, printre altele, şi cantităţi însemnate de dioxid de carbon. Acest gaz are efect de seră, iar odată ajuns în atmosferă menţine căldura pe suprafaţa planetei, protejând-o astfel împotriva îngheţului.
History Channel a realizat un documentar excelent, premiat cu Emmy, care releva formarea planetei noastre:
