Sistemul Solar – Nasterea unei stele
Sistemul nostru solar s-a format acum aproximativ 4.6 miliarde de ani. Varsta sistemului solar a putut fi determinata prin datarea radiometrica a meteoritilor. La baza formarii oricarui sistem solar sta legea atractiei universale enuntate de Isaac Newton, conform careia :”Două corpuri punctiforme de masă m1 și m2 se atrag reciproc printr-o forță direct proporțională cu produsul maselor corpurilor și invers proporțională cu pătratul distanței dintre ele, orientată pe direcția dreptei ce unește centrele de greutate ale celor două corpuri”. Astfel particulele de materie din spatiu, gaz, praf, gheata se atrag reciproc formand corpuri din ce in ce mai mari. Cresterea acestor corpuri este accelerata intrucat, cu cat masa este mai mare si atractia universala este mai mare.
Totalitatea gazului şi prafului din care s-a format sistemul solar se numeste nebuloasă solara, aceasta avand un diametru de 15 miliarde km şi o masa de două ori mai mare decât are Soarele acum. Materia a început să se adune în nuclee din ce în ce mai mari, astfel nebuloasa a început să colapseze, formându-se un nucleu foarte masiv, viitorul Soare.
Conservarea momentului unghiular, a făcut ca materia să înceapa să se rotească, şi mai mult, a făcut ca materia din jurul viitorului Soare să se aplatizeze, astfel aparand un disc de gaz şi praf.Sistemul solar s-a format imediat după formarea Soarelui, când din gazul şi praful rămas, adunat sub formă de disc în jurul Soarelui, au apărut primele condensări de materie, numite planetezimale.Pe lângă planetezimale s-au format şi corpuri de gaz ce imediat au atras gazul din discul protoplanetar. Aceste corpuri au crescut foarte mult, în comparaţie cu planetezimalele astfel aparand planetele gigante:Jupiter, Uranus si Neptun
Odata cu cresterea in masa a unui corp ceresc, materia din nucleu se comprima atat de mult, incat doua nuclee diferite fuzioneaza dand nastere unui alt element cu o masa mai mare. In cazul Soarelui nucleele atomilor de hidrogen fuzioneaza formand atomi de heliu. Prin acest procedeu, dupa 100.000.000 de ani, protosteaua ce s-a format la mijlocul discului, a început să emita energie, prin procesul de fuziune nucleară. Astfel se năştea Soarele pe care îl cunoastem acum. Pe lângă energie luminoasa, Soarele emite în mod constant un flux de particule încarcate, electroni, protoni, atomi de gaz, denumit vânt solar. Vantul solar a curăţat discul protoplanetar de gazul şi praful ramas, sfârşind astfel formarea planetelor.
Modelul curent al evoluţiei sistemului solar, estimează ca după alte 600.000.000 de ani, planetele Jupiter şi Saturn şi-au schimbat orbita. Acest fapt a dus la aruncarea planetei Neptun la o distanţă de două ori mai mare decât se afla imediat după formare.
Modificarea orbitei lui Neptun a făcut ca o mare parte din resturile din discul protoplanetar (ce şi-au găsit locul după orbita lui Neptun) să fie trimise spre Soare. Acestea au produs un bombardament foarte puternic, creând cratere pe planetele de tip teluric. Urmele acestui mare bombardament se pot vedea şi acum pe Lună şi pe Mercur.
Sistemul nostru solar are un diametru de 30 miliarede km ceea ce il face foarte greu de reprezentat grafic, intrucat daca pe o coala de hartie am reprezenta sistemul solar cu planetele mai mari, soarele, si orbitele acestora, planetele mici si satelitii nu vor fi vizibile cu ochiul liber, iar daca le vom reprezenta pe cele mici cu un punct, soarele nu va incape pe coala de hartie. Sonda Voyager 1 a efectuat o poza a sistemului solar de la o distanta de 6.4 miliarde de kiliometri departare de acesta.
Limita sistemului nostru solar este data de marginea exterioara a Norului Oort. Norul Oort reprezintă doar un câmp de rămășițe din ceea ce a rămas din crearea planetelor. Aici, la limita Sistemului Solar bucăți de rocă se ciocnesc și, tot de aici pleacă asteroizi, meteoriți, comete, etc., formate în urma ciocnirilor.Norul lui Oort, conţine între 100 miliarde până la peste 2 trilioane de corpuri formate preponderent din diverse tipuri de gheaţă, si are o masa totală estimată la câteva mase terestre.Obiectele ce alcătuiesc norul sunt extrem de rarefiate, probabil că între ele se află zeci de milioane de kilometri. Densitatea norului interior, după cum arată modelele, ar trebui să fie de zeci până la sute de ori mai mare decât cea a regiunii exterioare
Cel mai indepartat corp ce orbiteaza Soarele este 90377Sedna, un planetoid cu o suprafata rosiatica, aflata la marginea exterioara a sitemului solar.Orbita lui 90377Sedna este eliptica cu un periheliu de 76 UA( UA=unitate astronomica; 1UA= 149 597 870km) si un afeliu de 960UA. 90377Sedna orbiteaza Soarele in 11400 ani
Sistemul solar – Moartea unei stele
Soarele transforma in fiecare secunda 600 milioane tone de hidrogen in heliu. Se estimeaza ca Soarele ar mai putea fuziona hidrogenul in heliu pentru inca 2-4 miliarde de ani, dupa care insa echilibrul care este acum va disparea; presiunea gazelor se va micsora, iar gravitatia va atrage materia spre centrul stelar. Forta de atractie va determina ca presiunea sa creasca pana cand „motorul nuclear” se va reporni, insa va functiona pe baza heliului, care va fi gazul preponderent dupa terminarea hidrogenului. Repornirea fuziunilor nucleare va determina o serie de explozii enorme, care va afecta planetele vecine. Dupa aceste explozii urmeaza o noua faza de echilibru, dar una mult mai scurta, in care heliul va fuziona in carbon. Dupa terminarea heliului, convulsiile se vor relua. Si tot asa, pana cand se vor forma elemente tot mai grele, care participa din ce in ce mai greu la reactii nucleare sau deloc.
In cele din urma forta gravitationala va invinge, creandu-se astfel o pitica alba. Pitica alba este o stea densa, in ultimul stadiu de viata, cand nu mai au loc nici un fel de reactii nucleare, insa mai poate radia energie pana va fi secata total. Treptat aceasta stea se va raci, devenind un corp intunecat sau un pitic negru.
Probabil ca exploziile stelei muribunde vor inghiti planetele apropiate, cum ar fi Mercur, dar oricum, pe planeta Pamant vor fi temperaturi si radiatii enorme. In astfel de conditii, oceanele se vor evapora, scoarta terestra se va topi, iar viata va fi imposibila. Marte insa se va afla tot in zona propice in care apa poate exista in stare lichida, fapt ce face din Marte o viitoare posibila colonie umana. Candidati pentru colonizare sunt si satelitii Europa, Enceladus sau Titan, a caror temperatura va creste peste 2-4 miliarde de ani.