Insula Pastelui descoperita intr-o zi de Paste
Primii exploratori europeni au ajuns pe insula in anul 1722 in Duminica Pastelui, de unde si denumirea insulei. Expeditia era condusa de capitanul Jacob Roggevven si veneau din Olanda.Atentia le-a fost atrasa de niste statui gigantice asezate ca niste paznici ai insulei cu fata spre mare.Populatia bastinasa era pasnica si prietenoasa.Bastinasii pareau sa se ocupe cu agricultura si pescuitul. Vegetatia era destul de saracacioasa insa.
In anul 1770 are loc o noua expeditie pe Insula Pastelui. Exploratorii au remarcat aceeasi populatie prietenoasa si pamanturi lucrate.Patru ani mai tarziu insa o alta expeditie ofera o imagine a insulei total diferita. Pamantul era nearat, oamenii erau agitati si demoralizati, si daca pana atunci nu erau inarmati, acum purtau sulite si bastoane iar imensele statui fusesera rasturnate.
In secolul XIX, insula Pastelui a devenit tinta negustorilor de sclavi, iar in 1862 populatia a fost distrusa in urma unei razii peruviene.
Despre Insula Pastelui
Insula Pastelui este o mica insula deluroasa triunghiulara, cu laturile de 16.18 si 24 de kilometri lungime, de origine vulcanica.Insula, cu forma de triunghi, are 163 de kilometri pătraţi si cea mai mare altitudine de pe insula este de 460 de metri reprezentand fostul vulcan care a si format-o.
In urma studiilor arheologice s-a constat ca locuitorii de pe Insula Pastelui erau polinezieni, veniti in jurul anului 380-400 d.Hr., probabil din Insulele Marchize.
La momentul sosirii lor, insula avea foarte multe paduri, populate de multe specii de pasari tipice pentru zona Pacificului. In timp de cateva secole, intreaga viata salbatica a insulei a fost distrusa de modul de viata al locuitorilor ei.
Numarul initial de colonisti a fost estimat la mai putin de 100 si se presupune ca au ajuns pe insula intamplator cu cateva barci tip „canoe”. Din cauza bogatiei de hrana populatia a crescut rapid dand nastere unei culturi artistice si religioase deosebite.
Din cauza cresterii populatiei, insula si-a pierdut capacitatea de regenerare, ajungand intr-un stadiu avansat de degradare. Se presupune ca in jurul anului 800 padurile erau deja insuficiente.In jurul anului 1400 padurile erau in intregime taiate si solul pana atunci bogat a inceput sa se erodeze. Populatia de pasari aproape ca disparuse.
Misterul statuilor de pe Insula Pastelui
Cele mai faimoase ramasite ale acestei culturi sunt giganticele statui numite „moai” si masivele platforme de piatra numite „ahu”. Sunt cel putin 700 de astfel de statui imprastiate pe insula in diferite stadii de lucru. Toate aceste statui sunt sculptate din piatra vulcanului Rano Raraku.
Statuile in majoritate au 14 tone greutate dar s-au intalnit si unele de 80 de tone – numai una singura depaseste 270 de tone. Se considera ca cele mai vechi statui au fost sculptate in jurul anului 700, dar majoritatea provine din perioada 1000-1500.In acea perioada totul pare ca s-a oprit brusc. Totul este parasit: topoarele de piatra, statuile surprinse in miscare, sau cele peste 80 oprite in curs de executie. Pare ca a coborat moartea si peste uriasii acestia opriti cu zecile din marsul lor de-a lungul potecii care incepe de langa vulcan.
Curios este cum au fost cioplite, direct in stanca dar si felul in care au fost transportate pana catre malul oceanului din inaltimile vulcanului.
Traditia locala spune ca statuile s-au deplasat singure.Un bastinas spune ca „statuile inaintau in picioare, rotindu-se in semicerc la baza lor circulara.”
Dezlegarea misterului statuilor de pe Insula Pastelui
Carl Lipo şi Terry Hunt, arheologi de la Universitatea din Hawaii, au prezentat un studiu pe care l-au facut referitor la ”statuile care mergeau singure”.
Unele statui se găsesc pe socluri de piatră, altele sunt încă în carierele de piatră sau în forme incomplete de-a lungul drumurilor de pe insulă. Statuile incomplete, sunt înclinate în faţă, într-o poziţie care nu este favorabilă transportului pe orizontală. De asemenea, statuile stricate ce se găsesc pe insulă sugerează că erau transportate în poziţie verticală.Pe drumurile dinspre cariere care treceau un deal, statuile abandonate sunt pe spate, iar în drumurile la vale, statuile abandonate sunt cu faţa în jos, ceea ce sugereaza ca au cazaut in timp ce erau transportate pe verticala.Centrul de greutate al lor este deplasat inspre centru, asa ca puteau sa fie tractate cu ajutorul unor franghii.In functie de marimea statuilor erau necesari 20-150 de oameni pentru a le transporta.
Rezultatele acestei teorii au fost publicate in cartea „The Statues That Walked”, ce a fost publicată in anul 2011. Ulterior, un post de televiziune le-a solicitat acestora să testeze ipoteza conform căreia statuile ar fi fost transportate în poziţie verticală.
Cei doi cercetători au construit un model la scară 1:1 rezultatul fiind o statuie de beton ce cântărea aproape 5 tone şi care măsura 3 metri în înălţime.
După mai multe încercări, o echipă de 18 persoane a reuşit să deplaseze statuia cu ajutorul a trei frânghii de cânepă. Echipa au reuşit să deplaseze statuia 100 de metri în mai puţin de o oră.Carl Lipo sugerează că un număr mic de oameni, lucrând doar câteva ore pe zi, ar fi putut să deplaseze în mod eficient statuile moai