Elita mondiala, Cine conduce lumea

”Cea mai mare pedeapsa pentru cei neinteresati de politica este aceea ca vor fi inevitabil condusi de cei foarte interesati de politica” Arnold J.Toynbee, istoric englez

“Fie ca vreti, fie ca nu, vom avea un guvern mondial. Singura chestiune este daca va fi acceptat sau impus” James P. Wartburg,  consilier financiar al Presedintelui Franklin D. Roosevelt

“Dați-mi controlul banilor unei națiuni și nu-mi mai pasă cine ii face legile”Mayer Amschel Rothschild, bancher

Elita Mondiala si Grupul Bilderberg

Filosoful polonez Joseph Retinger1, înfocat susţinător al unei Europe unite, şi George Ball, subsecretarul de stat în Ministerul american al Economiei şi Agriculturii l-au abordat, în 1954, pe prinţul Bernhard al Olandei.

Propunerea celor doi era ca prinţul consort să prezideze o serie de întâlniri în urma cărora să se restabilească legăturile între Europa şi America, oarecum slăbite de războiul rece. Un obiectiv implicit era împiedicarea avansării comunismului în Occident. În urma acordului, participanţii au fost aleşi dintre membrii NATO, iar prima întâlnire a avut loc în mai 1954, la hotelul Bilderberg din Oosterbeeck, Olanda.

De atunci, în fiecare an au loc întâlniri ale unor personalităţi din elita mondiala cu activitati in lumea politică, financiară şi economică. În locaţii selecte, departe de ochii presei, participanţii Bilderberg sunt şefi de state, reprezentanţi ai dinastiilor europene, miniştri, directori ai marilor bănci, managerii marilor afaceri, şefii unor instituţii cu implicaţii mondiale

Scriitorul canadian Daniel Estulin afirma in lucrarea sa despre Clubul Bilderberg, ca organizarea acestui for elitist ar fi fost sprijinita direct de catre C.I.A., de unele societati secrete cu tenta mondialista si de Consiliul Afacerilor Externe (C.F.R.). Organizatia este condusa de un for superior alcatuit din 39 de membri (24 americani si 15 europeni) impartiti in trei comisii speciale, a cate 13 membri fiecare. Comitetul de conducere are sediul in Elvetia si stabileste persoanele care vor participa la intrunirile anuale ale clubului.

Structura acestui grup este de tip piramidal. Multi din membrii clubului desi fac parte dintr-o elita mondiala nu sunt decat simple marionete ale celor aflati cu adevarat la conducere.

Un documentar Discovery Channel a lansat ipoteza că planurile Bilderberg se reunesc în jurul a trei mari ţeluri formulate de prinţul Bernhard în anul 1954. Primul are în vedere crearea unui guvern mondial la începutul mileniului III. Al doilea ţel vizează globalizarea economică. Iar ultimul are în vedere crearea unei forţe armate globale care să reducă rapid la tăcere orice formă de opoziţie identificată oriunde pe planetă.

Grupul Bilderberg nu este democratic. Membrii săi nu sunt aleşi şi el nu dă socoteală oamenilor de pe planetă; acelaşi lucru este valabil şi pentru Banca Mondială, Fondul Monetar internaţional, Naţiunile Unite, sau cele mai puternice corporaţii sau bănci. Şi totuşi, deciziile luate de aceste grupuri afectează fiecare fiinţă umană de pe Pământ, acum şi pentru multă vreme de acum înainte. Iar ceea ce este cel mai înspăimântător este totalul secret care înconjoară întâlnirile Bilderberg. Atunci când au loc, aceste superconferinţe nici măcar nu sunt mediatizate la ştiri.

Teoria Conspiratiei evidentiaza si relatia Grupului Bilderberg cu presa mondiala, presa care, in conceptia sustinatorilor teoriilor conspirationiste, este cumparata si detinuta de ani buni de catre membrii Clubului. Aceste presupuneri au fost alimentate de faptul ca la conferintele Grupului Bilderberg din ultimii ani au participat ca invitati detinatorii unor trusturi media de mare calibru precum: The Economist, The Financial Times, Newsweek, La Republica , Corriere della Sera, New York Times etc.

Cu atat mai mult cu cat secretismul si refuzul de a declara subiectul discutiilor sale anuale a dus la adevarate acuzatii de complot in scopul dominarii intregii lumi. Cei mai vehementi critici sunt grupati in Societatea John Birch si beneficiaza de ajutorul oferit de jurnalistul canadian Daniel Estulin, scriitorul britanic David Icke, autorul american Jim Tucker si realizatorul de emisiuni radio, Alex Jones, membru al Societatii John Birch, una dintre cele mai vehemente organizatii anti-Bilderberg, afirma ca Grupul Bilderberg intentioneaza ca in urmatorii ani sa dizolve treptat suveranitatea Statelor Unite, Canadei si Marii Britanii pentru a crea o structura supra-nationala, denumita Uniunea Nord-Americana, similara cumva Uniunii Europene.

Ca sa va faceti o idee despre amploarea acestui grup, pe wikipedia este o lista a persoanelor care au participat de-a lungul timpului la aceste intalniri:

https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_Bilderberg_participants

Elita Mondiala vs 99% din populatie

Grupula Bilderberg, Illuminati, Masonerie, aceasta elita mondiala poate face parte din multe grupari secrete, insa aceste aspecte nici nu ar trebuie sa ne intereseze. Noi ar trebuia sa stim doar cine ne conduce, si sa ne dam votul in deciziile care se iau pentru noi si pentru lumea in care traim.

Traim intr-o societate capitalist corporatista in care banii au ajuns sa dicteze activitatile noastre zilnice. Probremele incep sa apara atunci cand observam ca suntem din ce in ce mai indatorati la banci, iar noi ajungem sa muncim de fapt pentru banii pe care ii avem de restituit. Este interesant de urmarit acest circuit al banilor, pentru a vedea de fapt cui suntem datori cu adevarat. Exact asta au facut elvetienii de la universitatea ETH-Zurich, au folosit informatii din baza de date Orbis, aceasta continand informatii publice financiare despre companiile publice si private.

Ei au analizat informatii referitoare la 43.000 de corporatii, urmarind si conexiunile existente intre acestea. A rezultat un „miez” alcatuit din doar 147 de entitati. Acestea controleaza aproape 40% din banii companiilor transnationale.
A fost analizata, de asemenea, si implicarea unor companii in conducerea altora, prin actiunile pe care multe le poseda si in alta parte, precum si prin alte metode indirecte.
Dupa efectuarea a numeroase calcule, s-a constatat ca exista nu mai putin de 1.006.987 de legaturi de acest gen intre marile companii din intreaga lume. Astfel, controlul este detinut de un numar relativ mic de corporatii, care au puterea de a ne manipula pe toti, afectand competitivitatea economica si implicit traiul nostru de zi cu zi.

Potrivit unui raport realizat de ONG-ul englez Oxfam, jumatate din capitalul mondial v-a fi detinut in 2016 de un grup de persoane ce reprezinta doar 1% din populatia planetei. Partea din avuția mondială care revine celor mai bogați 1% a crescut până la 48% în 2014 de la 44% în 2009 și este posibil să treacă pragul de 50% în 2016. Din restul de 52% din avuția mondială aproape 46% este deținut de restul celor 20% dintre cei mai înstăriți în timp ce 80% din populația mondială nu își împarte decât 5,5% din patrimoniul mondial.

‘În 2014, membrii din elita mondiala dețineau, în medie, o avuție de 2,7 milioane de dolari fiecare în timp ce 80% din populația mondială deține în medie 4.166 de dolari fiecare’, se arată în raportul Oxfam.

Amploarea inegalităților la nivel mondial este pur și simplu vertiginoasă și prăpastia dintre bogați și restul populației se adâncește rapid. Pentru a combate această inegalitate extremă ar trebui rezolvata problema evaziunii fiscale, adoptarea unui salariu minim care sa poate conferi un trai bun pentru o familie cu un copil si cel mai important taxarea capitalului si nu a muncii.

Daca aceste masuri nu vor fi adoptate, in viitor diferenta dintre bogati si saraci va fi de neconceput iar generatiile urmatoare vor deveni din punct de vedere economic sclavi ai unei eltite ce reprezinta doar 1% din populatia planetei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole aleatorii

Din aceeasi categorie