Imaginaţi-vă lumea noastră răvăşită de uragane, cu temperaturi variind de la căldură înăbuşitoare la îngheţ. Ziua ar dura numai şase ore, iar viaţa ar lua doar forme primitive. Aceasta ar fi putut fi planeta noastră, dacă Luna nu ar fi existat.
De mult înaintea apariţiei omului, Luna este partenerul constant al Terrei. Dar, până de curând, se ştiau puţine despre ea şi despre geneza ei. Există mai multe ipoteze. Unii spuneau că e un asteroid sau o planetă atrasă de gravitaţia terestră. Alţii considerau că s-a născut în urma unui impact cu Pământul, ceea ce a dus la desprinderea de materie din care s-a format Luna. Indicii concrete privind acurateţea ipotezelor s-au obţinut abia după aselenizare, dezvăluind secretele genezei ascunse în rocile de pe Lună
Luna e un bulgăre de rocă şi praf cu diametrul de peste 3380 km, ce orbitează la aproape 400.000 km deasupra capetelor noastre. E al doilea obiect strălucitor de pe cer, cu temperaturi ce variază între 250 de grade şi minus 380 de grade Fahrenheit sau chiar mai puţin (între 123 şi – 233 grade Celsius). Forţa sa de gravitaţie e o şesime din cea a Pământului. Are munţi de până la 4800 m înălţime şi milioane de cratere îi împânzesc solul uscat, în care nu a fost găsită niciodată apă în formă lichidă. Nu este un loc primitor. Şi totuşi asociem Luna cu iubirea şi misterul. „Omul din Lună” îi vrăjeşte pe îndrăgostiţii din lumea întreagă şi ne stimulează apetitul pentru mituri şi legende supranaturale.