Marte este o planetă a contrastelor vaste – vulcani uriași, canoane adânci și cratere care pot sau nu găzdui ape curgătoare. Va fi o locație uimitoare pentru turiștii viitori să exploreze, odată ce vom pune în mișcare primele colonii de pe Planeta Roșie. Locurile de aterizare pentru aceste misiuni viitoare vor avea probabil nevoie de câmpii plate pentru siguranță și motive practice, dar poate că ar putea ateriza la câteva zile de mers de o geologie mai interesantă. Iată câteva locații pe care viitorii martieni le-ar putea vizita.
Olympus Mons
Olympus Mons este cel mai extrem vulcan din sistemul solar. Situat în regiunea vulcanică Tharsis, are aproximativ aceeași mărime ca statul Arizona, potrivit NASA. Înălțimea sa de 16 mile (25 kilometri) îl face aproape de trei ori mai înalt decât Mount Everest de pe Pământ, care are aproximativ 5,5 mile (8,9 km) înălțime.Olympus Mons este un vulcan uriaș în formă de scut, care s-a format după ce lava a curs încet pe pantele sale. Acest lucru înseamnă că muntele este probabil ușor de escaladat pentru exploratorii viitori, deoarece panta sa medie este de doar 5%. La vârful său se află o depresiune spectaculoasă de aproximativ 53 de mile (85 km) lățime, formată de camere magmatice care și-au pierdut lava (probabil în timpul unei erupții) și s-au prăbușit.
Vulcanii Tharsis
În timp ce urcați pe Olympus Mons, merită să rămâneți pentru a privi și alți vulcani din regiunea Tharsis. Tharsis găzduiește 12 vulcani uriași într-o zonă de aproximativ 2500 de mile (4000 km) lățime, potrivit NASA. Ca și Olympus Mons, acești vulcani tind să fie mult mai mari decât cei de pe Pământ, probabil pentru că Marte are o gravitație mai slabă care permite vulcanilor să crească mai înalți. Acești vulcani pot fi erupți timp de până la două miliarde de ani, sau jumătate din istoria lui Marte.Imaginea de aici arată regiunea estică Tharsis, așa cum a fost fotografiată de Viking 1 în 1980. În stânga, de sus în jos, puteți vedea trei vulcani în formă de scut care au aproximativ 16 mile (25 km) înălțime: Ascraeus Mons, Pavonis Mons și Arsia Mons. În partea dreaptă sus se află un alt vulcan în formă de scut numit Tharsis Tholus.
Valles Marineris
Marte nu numai că găzduiește cel mai mare vulcan din sistemul solar, ci și cel mai mare canion. Valles Marineris are aproximativ 1850 de mile (3000 km) lungime, potrivit NASA. Asta înseamnă de aproximativ patru ori mai lung decât Marele Canion, care are o lungime de aproximativ 500 de mile (800 km).Cercetătorii nu sunt siguri cum a apărut Valles Marineris, dar există mai multe teorii despre formarea sa. Mulți oameni de știință sugerează că atunci când a fost formată regiunea Tharsis, a contribuit la creșterea lui Valles Marineris. Lava care se mișca prin regiunea vulcanică a împins crusta în sus, care s-a rupt în fisuri în alte regiuni. De-a lungul timpului, aceste fisuri au crescut în Valles Marineris.
Polii Nord și Sud
Marte are două regiuni înghețate la poli, cu compoziții ușor diferite; polul nord (în imagine) a fost studiat la aproape de aterizarea Phoenix în 2008, în timp ce observațiile noastre de la polul sud provin de la orbitatori. În timpul iernii, potrivit NASA, temperaturile din apropierea ambilor poli nord și sud sunt atât de friguroase încât dioxidul de carbon se condenseaza din atmosferă în gheață, pe suprafață.Procesul se inversează vara, când dioxidul de carbon sublimat înapoi în atmosferă. Dioxidul de carbon dispare complet în emisfera nordică, lăsând în urmă o calotă glaciară de gheață. Dar o parte din gheața de dioxid de carbon rămâne în atmosfera sudică. Toată această mișcare a gheții are vaste efecte asupra climatului marțian, producând vânturi și alte efecte.
Craterul Gale și Muntele Sharp (Aeolis Mons)
Faimos prin aterizarea roverului Curiosity în 2012, craterul Gale găzduiește dovezi extinse ale apei din trecut. Curiosity s-a împiedicat de un pat de râu în câteva săptămâni de la aterizare și a găsit dovezi mai extinse ale apei de-a lungul călătoriei sale de-a lungul fundului craterului. Curiosity urcă acum un vulcan învecinat numit Muntele Sharp (Aeolis Mons) și se uită la caracteristicile geologice din fiecare dintre straturile sale.Una dintre descoperirile mai interesante ale lui Curiosity a fost găsirea de molecule organice complexe în regiune, de mai multe ori. Rezultatele din 2018 au anunțat că aceste organice au fost descoperite în interiorul rocilor vechi de 3,5 miliarde de ani. Simultan cu rezultatele organice, cercetătorii au anunțat că roverul a găsit, de asemenea, concentrații de metan în atmosferă care se schimbă de-a lungul anotimpurilor. Metanul este un element care poate fi produs de microbi, precum și de fenomene geologice, deci nu este clar dacă este un semn al vieții.
Medusae Fossae
Medusae Fossae este una dintre cele mai ciudate locații de pe Marte, unii oameni chiar speculând că găzduiește dovezi ale unui fel de prăbușire a unui OZN. O explicație mai probabilă este că este un depozit vulcanic uriaș, de aproximativ o cincime din mărimea Statelor Unite. De-a lungul timpului, vânturile au sculptat rocile în câteva formațiuni frumoase. Dar cercetătorii vor avea nevoie de mai multe studii pentru a afla cum s-au format vulcanii Medusae Fossae. Un studiu din 2018 a sugerat că formațiunea s-ar putea fi format din erupții vulcanice imens de mari care au avut loc de sute de ori timp de 500 de milioane de ani. Aceste erupții ar fi încălzit clima Planetei Roșii pe post de gaze cu efect de seră din vulcani care s-au risipit în atmosferă.
Liniile de pantă recurente în craterul Hale
Marte găzduiește caracteristici ciudate numite linii de pantă recurente, care tind să se formeze pe laturile craterelor abrupte în timpul vremii calde. Este greu de stabilit ce sunt aceste RSL, deși. Imaginile prezentate aici din craterul Hale (precum și din alte locații) arată locuri unde spectroscopia a detectat semne de hidratare. În 2015, NASA a anunțat inițial că sărurile hidratate trebuie să fie semne ale apei curgătoare la suprafață, dar cercetările ulterioare au spus că RSL ar putea fi formate din apă atmosferică sau curgeri uscate de nisip.În realitate, este posibil să trebuiască să ne apropiem de aceste RSL pentru a vedea care este natura lor reală. Dar există o dificultate – dacă RSL găzduiesc într-adevăr microbi extratereștri, nu am vrea să ne apropiem prea mult în caz de contaminare. În timp ce NASA stabilește cum să investigheze sub protocoalele sale de protecție planetară, viitorii exploratori umani ar putea admira aceste caracteristici misterioase de la distanță, folosind binocluri.
„Dunele fantomă” în Noctis Labyrinthus și bazinul Hellas
Marte este o planetă în mare parte formată de vânt în zilele noastre, deoarece apa s-a evaporat pe măsură ce atmosfera sa s-a subțiat. Dar putem vedea dovezi extinse ale apei din trecut, cum ar fi regiuni de „dune fantomă” găsite în Noctis Labyrinthus și bazinul Hellas. Cercetătorii spun că aceste regiuni au fost cândva dune care aveau zeci de metri înălțime. Mai târziu, dunele au fost inundate de lavă sau apă, conservând bazele lor în timp ce vârfurile s-au erodat.Dunele vechi ca acestea arată cum curgeau vânturile pe Marte antic, care la rândul său dă climatologilor câteva indicii cu privire la mediul antic al Planetei Roșii. Într-o răsturnare și mai interesantă, ar putea exista microbi ascunși în zonele adăpostite ale acestor dune, în siguranță față de radiațiile și vântul care altfel le-ar mătură.